Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” Trestiana

Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” Trestiana este o bisericuță modestă de cimitir, aflată la intrarea în Municipiul Dorohoi dinspre Darabani, cu o parohie ce numără astăzi aproximativ 550 familii. A fost construită între anii 1879-1888, bisericuța fiind destinată sătenilor din Trestiana, doar 30 familii existente la acea vreme. Odată cu extinderea suprafeței orașului Dorohoi, cele două așezări s-au unit, satul de gospodari devenind un cartier de case, la marginea Dorohoiului.

Biserica are forma unei corăbii, iar pereții de cărămidă sunt ridicați pe temelie și soclu de piatră. O construcție simplă, dar tipic moldovenească, făcută cu materiale trainice și ridicată prin efortul comun al unor oameni de bine.

În 2010, s-au făcut lucrări de renovare atât la exteriorul bisericii, cât și la interior, fiind recondiționată inclusiv clopotnița. În anii 2013-2014 i-a adăugat o pictură de tip frescă, executată de pictorul Constantin Ungureanu, fiu al satului. Este o pictură murală, realizată pe o tencuială proaspătă, astfel încât culorile să fie bine conservate pentru un timp îndelungat.

Strada Horea 68, Dorohoi 715200, Romania