Municipiul Dorohoi este unul dintre cele mai vechi așezări urbane din zona Moldovei. Dovezile de locuire pe aceste pământuri datează încă din Paleolitic, cea mai veche epocă din istoria omenirii, pe când uneltele de bază erau cele din piatră cioplită. Totodată, arheologii au descoperit aici monede foarte vechi, din timpuri dacice – secolul al III-lea î. Hr., monede de bronz din vremea împăraților romani Vespasian și Iustinian, precum și alte vestigii arheologice de mare valoare.
În ce privește numele orașului, potrivit cercetărilor etimologice, acest nume este unul românesc, dar de origine slavă. Astfel, s-ar trage fie de la cuvântul “doroga”, care însemna în slava răsăriteană drum sau cale, fie de la “dorogo”, care ar fi însemnat “drag” sau “scump”. De asemenea, pe teritoriul Dorohoiul de acum au locuit în vremurile vechi mai multe familii cu nume precum Dorohoncea și Dragus. Asta îi îndreptățește pe etimologi să creadă că numele este într-adevăr de sorginte slavă ți că provine de la unul dintre întemeietorii acestei așezări, tot așa cum legenda spune că București, capitala României, îți trage numele de la un vrednic cioban căruia i se spunea Bucur.
Prima menţiune documentară a Dorohoiului datează tocmai din secolul XV. Astfel, în data de 6 octombrie 1407, domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, încheie la Liov, în Ucraina, un tratat cu regele de atunci al Poloniei, Vladislav Iagello. La semnarea tratatului au luat parte mai mulți boieri de seamă, printre care și boierul Mihail Dorohoianul, considerat întemeietorul activității administrative în Dorohoi.
Un an mai târziu, Dorohoiul avea să fie recunoscut ca punct vamal pentru negustorii de cai care duceau în Ucraina cai românești, apreciați nespus până dincolo de hotare.
La scurt timp, oraşul devine centrul administrativ al Moldovei de nord. Acest prestigiu atrage, însă, la începutul celui de-al XVI-lea secol, cotropitori poloni și tătari ce trec prin foc și sabie întreaga așezare.
Deși istoria îi este potrivnică, orașul nu se predă. Renaște și mai prosper, Este fiind refăcut în 1568, pentru ca mai târziu să devină reşedinţa vornicului Țării de Sus, până în 1778. Timp de peste două secole funcționează administrativ sub denumirea de ţinut, iar în urma reformei administrative moderne din vremea domniei lui Cuza, Dorohoiul trece la rangul de judeţ. Odată cu instaurarea regimului comunist în România, la reorganizarea administrativ-teritorială din anul 1950, Dorohoiul devine reședință a raionului cu acelaşi nume din cadrul regiunii Botoşani, iar din 1952, tot reşedinţă de raion, dar în cadrul regiunii Suceava.
În cele din urmă, își păstrează titlul de oraș în cadrul județului Botoșani, iar din 1994 este ridicat la rangul de municipiu. Este încadrat în categoria localităţilor de rang II, adică localitate de importanță însemnată, cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi. Un statut notabil, așa cum a avut, de altfel, de-a lungul întregii istoriii, atât în vremuri de pace, cât și în cele tumultoase, de grea încercare.
Dintre episoadele istorice memorabile, amintim contribuția și sacrificiul dorohoienilor din războiul pentru independență, purtat între anii 1877 – 1878 împotriva forțelor otomane. Lupta dusă împotriva oștirii turce a fost un mare pas înainte făcut de poporul român, un pas fără de care unificarea deplină de mai târziu nu ar fi fost posibilă. Dovadă stă monumentul eroului național și local Nicolae Valter Mărăcineanu, o mărturie a curajului și a patriotismului. Acestea sunt valori de care ne amintește și monumentul comemorativ din fața primăriei, Ostaș în luptă, ridicat în cinstea celor căzuți în primul război mondial.
Un alt eveniment de care se cuvine să ne amintim este progromul inițiat în ziua de 1 Iulie 1940 împotriva populației evreiești din Dorohoi. Conform unui raport oficial, 53 de evrei, printre care femei și copii, și-au pierdut viața. Comunitatea evreieească susține, însă, că numărul evreilor uciși a fost mult mai mare: aproximativ 200 de suflete. Dintre cei care au supraviețuit progromului, mulți au avut de îndurat. Au fost torturați și le-au fost luate averile. Destine frânte și jertfe de sânge regretabile. Un preț cumplit plătit de o parte a comunității dorohoiene pentru identitate, principii și credință.
